se intampla in Portugalia, dupa cum spune Reuters, mai jos.
vineri, 21 martie 2008
joi, 20 martie 2008
2008- anul toaletelor
mă scuzaţi că revin atât ded rar dar îmi propusesem să nu mă concetrez exagerat pe problema aceasta. Când îmi sare ceva în ochi, apar aici şi scriu. În rest, aveţi la dispoziţie blogul unor oameni mai harnici, care scriu chiar ghiduş pe tema pe care speram eu cândva să o aprofundez.
Revenind: ONU a proclamat 2008 anul toaletelor.
'Peste 40% dintre oameni nu au acces la toalete civilizate, a avertizat, joi, Organizaţia Naţiunilor Unite, care a proclamat 2008 anul internaţional al luptei împotriva lipsei de igienă, care ucide anual două milioane de copii, informează AFP. "Anual, 15 milioane de oameni mor din cauza bolilor infecţioase", a spus asistentul directorului general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), David Heymann, cu ocazia Zilei mondiale a apei. "Dacă avem infrastructuri bune pentru apă şi canalizare, putem reduce rapid cifra de 2 milioane a copiilor care mor anual din cauza diareii", a adăugat acesta, într-o conferinţă de presă organizată la Geneva. Chestiunea toaletelor a rămas neglijată în numeroase ţări, deşi este crucială pentru sănătatea publică: potrivit unui sondaj recent, realizat de British Medical Journal, aproximativ 11.000 de profesionişti din domeniul sănătăţii au fost de părere că este cel mai important pas în dezvoltarea medicinei din 1840, surclasând vaccinurile şi anestezia. ' sursa: mediafax.ro

Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)